căutare personalizată

Spa-uri in Slovacia

 

Spa Trencianske Teplice

 

  • Este aşezată într-un peisaj mirific al munţilor Strazovske vrchy, în vestul Slovaciei.
  • Aflată în mijlocul naturii, această spa este cunoscută ca "Perla Carpaţilor". Legenda spune că un cioban, care şchiopăta, a descoperit izvorul tămăduitor în timp ce-şi căuta oaia rătăcită.
  • A fost fondată de Paladin Stefan Zapolsky în sec.16 şi s-a dezvoltat apoi sub administrarea familiei nobile Illeshazy.
  • Reputaţia ei se datoreză celor 5 izvoare calde medicinale (36-40 grade C) cu apă sulfuroasă şi a nămolului sulfuros.
  • Aici se tratează aparatul locomotor nevroza şi reumatismul.
  • Metode de tratament: electroterapie, balneoterapie, împachetări cu nămol, masaj, apă şi izvoare termale, terapia mişcării.
  • Arhitectura băii Hammam, decorată în stilul oriental al băilor turceşti este o copie a proiectului original a unei reşedinţe de vară în stil Maur pe care arhitectul Schmoranz l-a pregătit pentru un guvernator egiptean. Iphigenia dHarcourt, care era proprietara spa-ului, a văzut modelul la Expoziţia Internaţională de la Paris şi a fost foarte încântată. Luând legătura cu guvernatorul egiptean, acesta a fost de acord să folosească replica structurii pentru clădirea spa-ului.
  • Trencianske Teplice a devenit, ca majoritatea spa-urilor, un centru cultural important. Festivalul Internaţional de muzică de Cameră din Europa Centrală, Festivalul de Film "Art Film" sunt doar câteva evenimente care au loc aici.
  • Parcul englezesc din zonă cu un lac mic cu lebede, cu unghere romantice, este locul ideal pentru relaxare.

 

Spa Piestany

 

  • Binecunoscută în lume, este situată în nordul regiunii Dolne Povazie, la poalele munţilor Povazsky Inovec.
  • Are izvoare medicinale geotermale şi nămol medicinal cu efecte terapeutice unice în Europa asupra tulburărilor inflamatorii.
  • Este cea mai mare şi cea mai de succes spa din Slovacia indicată pentru terapia aparatului locomotor.
  • Se tratează şi alte boli ca: nevroza, boli reumatice, dermatologice şi locomotorii.
  • Metode de tratament: masaj, electroterapie, balneoterapie, parafină, izvoarele şi apa termală.
  • Depozitele de nămol medicinal care se formează datorită activităţii izvoarelor minerale şi sedimentelor râului Vah este un fenomen remarcabil. Nămolul unic de la Piestany este benefic şi se aplică sub forma de împachetări.
  • Primii proprietari importanţi ai spa-ului au fost cei din familia Erdody. După 1822, ei au construit prima clădire numită Baia Veche sau Baia Napoleoneană. Familia Winter a fost cea care a dezvoltat staţiunea ducând-o spre faimă şi prosperitate.
  • Între 1960-1980 s-au mai construit clădiri, azi spa-ul oferind 2.400 paturi.
  • Parcul Kupelny ostrov (Insula Spa), cu statuile şi fântânile lui, aflat într-o oază de linişte şi rafinament, contribuie la experienţa plăcută a vizitatorilor. Parte din suprafaţa ostrovului are bazine termale în aer liber, o reţea de sanatorii şi facilităţi pentru îngrijirea sănătăţii. În partea de nord a insulei se află centrul social al spa-ului, care asigură programe culturale şi artistice, festivalede film şi teatru şi excursii locale. În cele două săli ale centrului se ţin conferinţe şi congrese internaţionale.

 

Spa Turcianske Teplice

 

  • Oraşul este localizat în centrul Slovaciei mijlocii, pe valea Turciuska kotlina. Este înconjurat de munţii Velka Fatra, Mala Fatra, Ziar şi Kremnicke vrchy.
  • Este un oraş – staţiune
  • Aici sunt tratate afecţiuni renale, ale aparatului urinar şi locomotor.
  • Este un spa modern cu aquapark, cu apă termală la 38 grade C.
  • Pe tot parcursul anului spa-ul oferă activităţi de recreere: drumeţii, ciclism, înot, schi.
  • A fost atestată în scris pentru prima dată pentru apa termală în 1281 când teritoriul a fost dăruit de rege contelui Peter.Legenda spune că regele Sigismund de Luxembourg a făcut baie în izvoarele de aici în 1423.
  • În 1533, Turcianske Teplice a devenit proprietatea oraşului Kremnica. În această perioadă s-a investit în construirea primelor clădiri ale spa-ului. A devenit foarte populară şi a fost vizitată în timpul războaielor cu Habsburgii, când nobilii rebeli şi-au găsit aici refugiu.
  • După 1948, la 20 februarie 1949 Kremnica renunţă la drepturile sale asupra staţiunulor.
  • Clădirile spa-ului au structura în stil Rococo - Clasicist, în timp ce fundaţiile celor mai vechi sunt din sec.XVI.
  • În 1885 s-a extins odată cu construirea clădirii poligonale cu dom numită "Baia Albastră"Modry kupel), într-un stil Clasicist Târziu, şi amenajarea parcului.
  • Zona spa-ului se întinde în partea de sud a oraăului şi constă din câteva clădiri. Parcul, zonă protejată, are 2 km lungime şi se întinde până la Dolna Stubna.
  • Deasemenea s-a deschis un Spa / Aquapark, cu piscine termale interioare şi exterioare, cu tobogane şi alte facilităţi.

 

Spa Bardejov

 

  • Spa-ul se află în regiunea Petrovsky kraj, districtul Okres Bardejov şi oraşul Bardejov. Are o istorie lungă, fiind consemnată ca spa în 1247 pe timpul domniei împăratului ungar Bela IV. Începând cu sec.15 a început să funcţioneze în mod regulat ca spa pentru tratament.
  • Multe figuri istorice binecunoscute au trecut pe aici: Marie Louis, soţia Împăratului Napoleon I, Ţarul rus Alexandru I, Împărăteasa Elisabeta (Sissi), soţia lui Francis Joseph I şi mulţi nobili europeni.
  • Datorită locaţiei, microclimatului, apelor minerale şi frumuseţii peisajului natural al văii înconjurate de păduri, spa-ul oferă condiţii minunate pentru tratamentul adecvat sistemului respirator, aparatului circulator, tractului digestiv precum şi a disfuncţionalităţilor cauzate de oboseala fizică şi psihică.
  • Bogăţia cea mai mare a spa-ului este apa minerală naturală. Compoziţia acesteia îi asigură locul de frunte al apei minerale în Europa. Izvoarele din Bardejov sunt hidrocarbonice, clorurate, cu sodiu, carbonice hipotonice cu mineralizare medie şi relativ bogate în acid boric.
  • În centrul spa-ului se află o colonadă spa şi o casă spa. Coridoare de sticlă leagă casa de sanatoriul Alzbeta şi de cele mai mari hoteluri ale spa-ului, Astoria şi Ozon.
  • Procedurile de tratament au loc în sanatoriu care include şi un centru de sănstate şi laboratoare.

Facilităţi în zona spa-ului:

  • Centru comercial, poştă, cinema, biserică,
  • Muzeul Arhitecturii Populare
  • Cafenele, restaurante
  • Amfiteatru pentru concerte vara
  • Terenuri de tenis, minigolf, bowling
  • Centru de fitness
  • Schilifturi
  • 35 km. de cărări turistice bine întreţinute
  • piscine naturale cu apă încălzită şi o salină.

Spa-ul este indicat pentru:

  • Boli profesionale
  • Boli ale aparatului respirator, circulator, ale aparatului urinar şi renal
  • Boli oncologice
  • Boli de metabolism şi endocrine
  • Boli ginecologice
  • Boli ale sistemului digestiv.

Metode de tratament:

  • Electroterapie
  • Inhalări
  • Balneoterapie
  • Terapie a mişcării
  • Masaj
  • Parafină
  • Magneto-terapie
  • Oxigeno-terapie
  • Izvoare şi apă termală.

 

Spa Bojnice

 

  • Aflată în regiunea Upper Nitra, cu o istorie a oraşului legată de izvoarele sulfuroase calde de aici.
  • Spa-ul împreună cu Castelul din Bojnice, care se află în apropiere, au fost odată proprietatea magnatului Matus Cak Trenciansky, a familiei Korvin, Thurto şi Palffy.
  • Familia Pallfy a fost cea care a investit eforturi pentru a promova spa-ul local. În anii 1930, producătorul de pantofi Jan Bata a fost proprietarul lui Bojnice.
  • În 1959 Bojnice a obţinut statutul de oraş-spa.
  • Are la dispoziţie 9 izvoare minerale termale cu temperatura între 28-52 grade C. Şi 7 bazine hipertermale şi izotermale.
  • Proceduri hidroterapeutice, electroterapeutice, acupunctură, terapie cu oxigen, folosirea salinei sunt metodele terapeutice folosite pentru bolile nervoase, cele ale aparatului locomotor şi a reumatismului.
  • Spa-ul dispune şi de un spa parc, unul din cele mai vechi şi frumoase parcuri spa din Slovacia.

 

Spa Rajecke Teplice

 

  • Se află la sud de Zilina şi a fost cunoscut pentru izvoarele termale alcaline încă din sec.XIV.
  • În sec.XVII s-a construit spa-ul, care a devenit în scurt timp unul din cele mai atractive din Slovacia.
  • Spa-ul este indicat pentru terapia bolilor reumatice şi ale aparatului locomotor, nevroze, boli profesionale şi ale aparatului respirator.
  • Un nou complex de clădiri numite Afrodita, mobilate în stil antic şi echipate cu cele mai moderne aparate terapeutice şi de diagnosticare fac spa-ul şi mai atractiv.
  • Apa curativă are o temperatură de 38 grade C.
  • Are şi o piscină publică şi un parc frumos.
  • Deasupra spa-ului se ridică munţii împăduriţi Skalky.

Metode de tratament:

  • Electroterapia
  • Inhalări
  • Masaj, parafină
  • Izvoarele şi apa termală.

© HartaEuropa.com                                                         HartaEuropa homepage